duminică, 4 decembrie 2016

Posted by Gabriela |



Tăcând, mi-ai zgâlțâit sufletul,
L-ai inspirat adânc în plămâni
Și l-ai scos în aerul rece, în frig.

Ș-apoi, pentru că eram prea buimacă 
Zăpăcită,
Pierdută-n ochii tăi,
..l-am lăsat liber.

Mi-ai prins mâna, mi-ai șoptit la ureche:
„-Vrei să fii a mea?”
Iar sufletul meu tot mai mult tresărea,
Tot mai mult fugea
Și-mi tremura pe buze, când le-am dezlipit într-un:
„-Doar a ta.”

Îmi simțeam, 
Îți simțeam
Energiile care roiau deasupra capului nostru,
În horă,
În vals,
Ș-apoi în noi.

Dar sufletu-mi unde-i?
A zburdat,
A cântat,
A sărit și a căzut, lovindu-se,
A țipat și a tăcut, temându-se,
M-a îmbrățișat și a plecat, sfiindu-se..


Și s-a-ntrupat în mine..
Și-mi aparține 
Și-n versuri, și-n cuvinte.
Și-n anii ce vor veni
..tot al meu va fi.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Ard

Posted by Gabriela |

Imagini pentru fire tumblr


Azi caut ochi 
îmbrăcați în amintiri
Cu gene lungi, căzute,
Cu irisul ca niște crini.

Desfac și împachetez la loc
cutii goale
Și golul mi-ajunge ființa,
Și mă doare.

Pagini, nume, voci, ani
Pe toate le-am cuprins
în mănuși..
Ard.
Iar m-am îmbătat în cenuși.
Când le-am inhalat cu sufletul,
.. parcă mă dureau ochii,
Nu știu de ce.

S-au umezit,
și încă sunt,
dar până când?


joi, 17 noiembrie 2016

Posted by Gabriela |
Imagine enchanted forest, regina mills, and once upon a time

Ochi.
I-am cuprins în palme și nu te văd, dragule, e-ntuneric.
E noapte și-n lumea ta?
E frig și ură?
Și anii tăi trec ca ai mei?

Mâini.
Încleștate, prinse la spate!
Înfășurate în funii groase!
Nu te dor?
Nu mor?

Cu ce-mi mai acopăr ochii acum?
Îi lași descoperiți..
Au cuvinte, emoții..
Nu-i vezi cum ne privesc? 
Lasă-mă, te rog, să m-ascund după pleoape
Să mă mint că, nevăzându-i, nici nu sunt acolo.

Dragule, e iarăși întuneric..
E noapte.
E frig și ură.
Și anii tăi.. și anii mei..
Trec.


joi, 3 noiembrie 2016

Posted by Gabriela |
Imagini pentru sad kids tumblr


Mă oblig să ucid un prunc din mine;
Copila de ieri mă privește cu ochii grei, răutăcioși.
Și mă-nghiontește, căci am privit în gol prea mult.
Mă prefac că n-am lacrimi, dar ea mi le transformă în vise
Cu aripi răsfrânte.

Păienjeni, particule de praf, aer nisipos..
Așa-i trecutul meu?
Căci îl văd aievea..
Și-n culori vii,
Să nu mă plictisesc de-atâta gri.

M-a prins de mână.
Copila, pe care o vedeam cu colțul ochiului,
M-a prins, în sfârșit, de mână!
Dar ce să-i spun?
Că mi-am pătat sufletul de orgolii,
De frici și uri,
De vânătăi?
Cât s-o mint?

Mi-am pus mâna la ochi, să nu-mi vadă impuritatea umană,
Să nu se mânjească, mi-e rușine..
Să nu-mi scotocească prin organe după vreun fluture, o emoție,
Căci va rămâne dezamăgită,
Gonită,
Rănită,
De golul din mine.

duminică, 2 octombrie 2016

Posted by Gabriela |


Stări de dor
Molipsitor,
Stări de somn
Și-ești visător.

Stări de teamă
Înfrigurată,
Stări de tremur
Și-ești tot dur.

Stări de speranță,
De ură și iubiri,
Oh, dulce aberanță!
Dă-mi dezamăgiri.
Și aripi 
Să m-avânt în nicăieri
Să zbor 
Să uit ce-a fost ieri.
Să plutesc prin nori
Să mor
Să devenim arbori.

sâmbătă, 27 august 2016

Posted by Gabriela |
Ruginesc frunzele
Și sufletele,
Păsările,
Stelele,

Ochii,
Zorii,
Norii,
Molii.

Și eu tot m-agăț de tine,
Că n-am de cine.
Toamna vine,
Și-i pustie.
Mă dor ruine,
Amintiri și vise,
Emoții, suspine
Și nu mai știu de mine.



miercuri, 6 iulie 2016

Posted by Gabriela |

Când mă îmbrățișai și țineai într-o mână o corolă de spini
Mai tare mă strângeai, iar eu mă minunam de puterea ta.
Te durea, știu, aveai lacrimi în ochi, pe obraz, pe mâini,
Dar ți le ștergeam. Zâmbetul meu parcă te vindeca.

Mai ții minte toți eroii din desene animate, povești, cărți?
Îți povesteam cu entuziasm și ți-i înșiram într-o imensă frază
Și ce blând mă priveai! Mă miram că-i știi pe toți,
Dar cu timpul am înțeles că tu, eroino, ești deghizată în mamă.

Nu te mai privi în oglindă cu îndoieli, cu dor, cu năzuințe
Pentru mine ai să rămâi veșnic un copil cu mii de dorințe
Și când ai să plângi că umerii-s îngreunați de atâția ani
O să smulg o bucată din cer și o să-ți mângâi fața iar și iar..

Să nu-mi spui că nu-ți cunosc sufletul, că nu ți-am cotrobăit prin gânduri..
Mereu am încercat să ți le ascund pe cele triste, să le alung,
Să-ți arăt că lumea mea fără griji te cheamă să valsăm peste veacuri,
Peste mări.. ș-apoi  în brațe să-ți adorm adânc..


marți, 5 iulie 2016

Posted by Gabriela |

Îți văd cometele împrăștiate în vene,
Stelele ascunse în priviri strălucesc, clipesc
Asemenea lunii care-și odihnește razele-n oceane
Asemeni mie, care, în brațele tale, iarăși amețesc.

Mă îmbăt dedesuptul bărbiei tale
Și-ți ating pieptul.
Îl sfâșii, îl deschid, îl descopăr, dar e tot mai moale
Și o puzderie de fluturi bastarzi îmi inundă cerul.

Și ce întunecat e!
Și înecat în mireasma ta
Și întrupat în.. trupul tău.

Îți privesc buzele și-ncerc să-ți smulg o șoaptă
Dar tremur, mi-e teamă să nu te doară,
Să nu te rănesc, să nu mă urăști, așteaptă..
Îți văd cometele.. Încă e vară.

duminică, 26 iunie 2016

Posted by Gabriela |


Singurul aer pe care-l respir mă anesteziază cu cloroform.
Îmi îngroapă cutia toracică în tremurul
Agățat și el de un ghimpe, dar mă conform.
Mă clatini, îmi trosnești rărunchii sufletului, dar aștept molcom.

Acele din irisuri mă împiedică să te văd clar; ai aură de zeu,
Iar lichidul incolor din ochi te transformă-n curcubeu.
Acum, orbește, învăț să-ți citesc întreg pieptul,
Știai? Îmi ramifici iubirea în tot corpul.

Printre fluctuațiile glasului meu, îți soptesc:

- Singurul meu aer e cel emanat de plămânii tăi,
Pompează-mi-l, îți jur că nu-l opresc.



vineri, 24 iunie 2016

Posted by Gabriela |
E târziu să cred că
Praful din suflet îl scuturai prin pleoape,
Așa că nu veni aproape.
Mi-ai dizolvat cerneala în sentimente
Și nu reușesc să scriu..
Îmi întinează la nesfârșit cuvinte
Șș.. se face prea târziu.

Trasez dungi albastre pe ambele brațe
Nu vezi că se-nroșesc?
Nu înțelegi că se rup ca niște ațe?
Degeaba îți vorbesc.

E târziu să fiu pierdută,
Surdă, oarbă, mută.
Tu să-mi aduci anii când
Rezolvam totul plecând.
Acum rămân,
Înfrunt.

duminică, 19 iunie 2016

Posted by Gabriela |
Croșetez în minte momente, cuvinte..
-Speram să taci,
Nu-ți aud ceasul pieptului, spuse ea cuminte.
-Dar nu înțelegi, nu vei înțelege,
Că tu doar îți uzi obrajii, eu voi plânge.
Tu cânți în serenade morbide, eu te voi strânge
De mâini, de brațe, de șolduri și umeri
Și din bucăți te voi crea,
Îți voi găsi sufletul
Și-l voi mângâia,
Îți voi întâlni privirea
Și-o voi colora
Căci negrul tău mă sperie,
Mă alungă, mă-ngrozește.


Ore, luni, ani, ce-i timpul pentru noi?
Dar tu tot mă privești cu ochii goi
Și iar respiri adânc, mă-nmoi
-Speram să taci, zise copila băiatului,
Nu-ți aud ceasul pieptului.

N-am busolă și mă pierd
Nu te văd, mă învinețesc
Fața-mi putrezește, mă amăgesc
Când vii?
Obosesc..


sâmbătă, 28 mai 2016

Posted by Gabriela |



S-au dezbrăcat de oase
Fobiile nopții,
Și au încleștat vise
În neputința minții.

Se ascund în doruri,
Poartă dureri,
Se nasc în gânduri,
Deși-au murit ieri.

Anii nu le-mbătrânesc,
Ci le șterg.

Se pierd în memorii,
Se metamorfozează,
Temeri îmbrățișează 
Și devin eterii.

Iarăși timpul, vechi și mut,
Le-ascultă cântul
În amurg.

marți, 24 mai 2016

Posted by Gabriela |



-Ei mă-nvață să comunic - eu le arăt cum să tacă.
Mă privesc și mă îngână, greșit și diferit - eu la fel le sunt.
Mă ascultă și nu-și spun nimic - eu le spun totul,
Căci nu m-ascund,
Ci mă cufund.

-Unde?

-În inimi.
Le fac să vibreze,
Să țipe, să pulseze,
Să tremure în glasul lor,
Să mă cheme
Când le e dor.

-Dar cine ești?

-Nu-nțelegi.
Eu nu trăiesc, eu nu respir ca voi.
Nu sunt un „cineva”, nu poți să mă înmoi
Nu am sentimente, nu mă poți răni,
Căci eu vă vindec;
Și absurd
Nici nu pot iubi.

-Atunci nu mă privi.
Dansează cu mine pentru ultima dată
Ș-apoi înc-o dată.

luni, 16 mai 2016

Posted by Gabriela |

Delir.
Te privesc ca pe o madonă, iar tu-mi dai teamă, întuneric.
Fum.
Te inspir ca pe aer, iar tu-mi dai înec, blocaj respirator.
Căldură.
Mă înconjori, mă pătrunzi, dar am interiorul rece. Te fac să tremuri.
Speranță.
Te simt, dar nu te văd.
Te ascult, dar nu te văd.
Te am și, din nou, nu te văd.
Tu mă vezi?

miercuri, 10 februarie 2016

Posted by Gabriela |



Alungă-mi tremurul și ascultă-mi pieptul
Cum bătăile-mi cântă viață și iubire.
Fixează-ți privirea într-a mea și oprește-mi clipitul
Și îmbracă-mă cu vise.

Am fost un sunet, am devenit un cuvânt
Am crescut într-un univers mut,
Am îmbătrânit aici, acolo și niciunde
Și m-am îmbrăcat cu întrebări stupide.

Găsește-mă, ascunde-mă,
Explică-mă, încurcă-mă, 
Arată-mi Raiuri străine
Și dezbracă-mă de mine.


luni, 1 februarie 2016

Posted by Gabriela |
desenharts:

by sallycotterill

Pereți reci și absenți,
Liniștiți și înalți,
Îmi emană goliciune-ntr-un azi.

Ochi grei și adormiți,
Deschiși și visând,
Privesc confuzia dintr-un mâine.

Mâinile tremurânde,
Corpul bolnav de frici,
Îmi îmbrățișează pe-un vals „cine ești-ul”.

Și vreau să merg în ieri
mi-l iert.



miercuri, 27 ianuarie 2016

Posted by Gabriela |



Nimeni nu te învață cum, de ce și cât.
Niciunde.
Singur, într-o seară amețită de sentința sorții, cu tăceri, cu neconvingeri, confuzii, umblându-ți prin minte, ocolind fiecare colț de mii de ori și parcă tot de neajuns, cu vocea tremurândă, cu imagini fugitive, cu amalgamul de gânduri, cu neînsuflețite priviri, în care doar carnea și oasele-ți mai sunt reale.. Atunci înveți.




-Cum?
-Vrei termeni medicali sau..?
-De ce?
-Răspunde-ți.
-Cât?
-Cât poți.

joi, 21 ianuarie 2016

Posted by Gabriela |
Un bătrân și-o lumânare.
Asta e tot ce a mai rămas din chipul tău atins de trecerea timpului și de vremuri grele.
Un bătrân fără suflare, fără caldul mâinilor ridate, fără glasul obosit, fără ofurile tale specifice bătrâneții, fără teama că n-ai s-o mai vezi, fără puterea cu care ai luptat mereu, fără hainele tale care sunt peste tot, fără mirosul tău care mi-a inundat plămânii, fără poveștile tale cu atâta haz, fără istorisile recitate cu lacrimi pentru că știu cât puneai suflet!
Acum ești senin. Acum te-ai eliberat din strânsoarea vieții, de griji, de plânsete, de dureri, de boli, de neînțelegeri, de teamă, de frig, de..noi.
Acum e cald acolo, ești vesel și ne iubești. Și ne-ai văzut pe toți, deși știu că nu-ți doreai să fie așa.. Știu că ne voiai pe toți în alte condiții! Dar iată-ne în felul ăsta, sper să ne ierți..
Cred că ai înțepenit în patul ăla pecetluit cu veșnicii.. Știu cât de mult iubeai munca și să fie al naibii dacă stăteai vreodată! Acum erai aici, peste câteva secunde erai în altă parte.
„Îmi vine inima la loc când îl văd intrând pe poartă” zicea mamaie.
Acum te îndrepți către o altă poartă și ne-ai lăsat privind la poarta pe care tot tu ai făcut-o. Ne lași dezamăgiți, privind la acea poartă pe care nu vei mai intra..
Știu că ne veghezi.. Și știu că nu-ți convine halul în care am ajuns. Ție îți plăcea să petreci, să te simți bine. Ai gustat viața din plin. Și cu bune și cu rele.
Sunt sigură că acolo o să uimești mii de suflete cu poveștile tale. Aș fi vrut să le ascult pe toate.. Dar poate că într-o zi mi le vei împărtăși pe fiecare în parte.
Aș fi vrut să mă mai suni de ziua mea să-mi spui la mulți ani și toate urările de bine care-ți veneau în gând și-n suflet, dar știu că deși nu mă mai suni să mi le spui, eu tot le voi auzi.
Astăzi e ziua când ți se vor stinge luminile ca să dormi mai bine. Nu o să te mai deranjeze nimeni cu lacrimi, strigăte, tremur în voce acoperit de sughițul plânsului. După aceea va fi liniște.
Mă urăsc că nu am putut veni acolo. Mă urăsc!
Dar poate că tu ai vrut să se întâmple așa.. Da.. Ai vrut să te păstrez în amintirea mea senin, fericit, puternic, nu acoperit de pământul rece! Nu cu agitație, preoți care-ți cântă neînsuflețirea, frigul care m-ar fi doborât și nemărginita tristețe.. M-ai protejat de tot „urâtul” din asta. Și-ți mulțumesc!
Știu că nu ți-am mai scris vreodată și poate de asta am un nod în gât să închei mica scrisorică.
Sunt groaznice sfârșirile a ceea ce iubești!
Dar tu.. nu te-ai sfârșit.
Tu ai reînceput!