duminică, 26 iunie 2016

Posted by Gabriela |


Singurul aer pe care-l respir mă anesteziază cu cloroform.
Îmi îngroapă cutia toracică în tremurul
Agățat și el de un ghimpe, dar mă conform.
Mă clatini, îmi trosnești rărunchii sufletului, dar aștept molcom.

Acele din irisuri mă împiedică să te văd clar; ai aură de zeu,
Iar lichidul incolor din ochi te transformă-n curcubeu.
Acum, orbește, învăț să-ți citesc întreg pieptul,
Știai? Îmi ramifici iubirea în tot corpul.

Printre fluctuațiile glasului meu, îți soptesc:

- Singurul meu aer e cel emanat de plămânii tăi,
Pompează-mi-l, îți jur că nu-l opresc.



Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu