duminică, 26 iunie 2016

Posted by Gabriela |


Singurul aer pe care-l respir mă anesteziază cu cloroform.
Îmi îngroapă cutia toracică în tremurul
Agățat și el de un ghimpe, dar mă conform.
Mă clatini, îmi trosnești rărunchii sufletului, dar aștept molcom.

Acele din irisuri mă împiedică să te văd clar; ai aură de zeu,
Iar lichidul incolor din ochi te transformă-n curcubeu.
Acum, orbește, învăț să-ți citesc întreg pieptul,
Știai? Îmi ramifici iubirea în tot corpul.

Printre fluctuațiile glasului meu, îți soptesc:

- Singurul meu aer e cel emanat de plămânii tăi,
Pompează-mi-l, îți jur că nu-l opresc.



vineri, 24 iunie 2016

Posted by Gabriela |
E târziu să cred că
Praful din suflet îl scuturai prin pleoape,
Așa că nu veni aproape.
Mi-ai dizolvat cerneala în sentimente
Și nu reușesc să scriu..
Îmi întinează la nesfârșit cuvinte
Șș.. se face prea târziu.

Trasez dungi albastre pe ambele brațe
Nu vezi că se-nroșesc?
Nu înțelegi că se rup ca niște ațe?
Degeaba îți vorbesc.

E târziu să fiu pierdută,
Surdă, oarbă, mută.
Tu să-mi aduci anii când
Rezolvam totul plecând.
Acum rămân,
Înfrunt.

duminică, 19 iunie 2016

Posted by Gabriela |
Croșetez în minte momente, cuvinte..
-Speram să taci,
Nu-ți aud ceasul pieptului, spuse ea cuminte.
-Dar nu înțelegi, nu vei înțelege,
Că tu doar îți uzi obrajii, eu voi plânge.
Tu cânți în serenade morbide, eu te voi strânge
De mâini, de brațe, de șolduri și umeri
Și din bucăți te voi crea,
Îți voi găsi sufletul
Și-l voi mângâia,
Îți voi întâlni privirea
Și-o voi colora
Căci negrul tău mă sperie,
Mă alungă, mă-ngrozește.


Ore, luni, ani, ce-i timpul pentru noi?
Dar tu tot mă privești cu ochii goi
Și iar respiri adânc, mă-nmoi
-Speram să taci, zise copila băiatului,
Nu-ți aud ceasul pieptului.

N-am busolă și mă pierd
Nu te văd, mă învinețesc
Fața-mi putrezește, mă amăgesc
Când vii?
Obosesc..