duminică, 4 decembrie 2016

Posted by Gabriela |



Tăcând, mi-ai zgâlțâit sufletul,
L-ai inspirat adânc în plămâni
Și l-ai scos în aerul rece, în frig.

Ș-apoi, pentru că eram prea buimacă 
Zăpăcită,
Pierdută-n ochii tăi,
..l-am lăsat liber.

Mi-ai prins mâna, mi-ai șoptit la ureche:
„-Vrei să fii a mea?”
Iar sufletul meu tot mai mult tresărea,
Tot mai mult fugea
Și-mi tremura pe buze, când le-am dezlipit într-un:
„-Doar a ta.”

Îmi simțeam, 
Îți simțeam
Energiile care roiau deasupra capului nostru,
În horă,
În vals,
Ș-apoi în noi.

Dar sufletu-mi unde-i?
A zburdat,
A cântat,
A sărit și a căzut, lovindu-se,
A țipat și a tăcut, temându-se,
M-a îmbrățișat și a plecat, sfiindu-se..


Și s-a-ntrupat în mine..
Și-mi aparține 
Și-n versuri, și-n cuvinte.
Și-n anii ce vor veni
..tot al meu va fi.