sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Premiu


   

O să încep această postare prin a-i mulțumi Roxanei că m-a nominalizat printre cele 11 persoane norocoase să aibă acest premiu alături de o micuță provocare. Cu întârziere, ce-i drept și îmi pare rău de acest lucru.


Bineînțeles că în această provocare există și nelipsitele reguli:
mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;
răspunde la toate întrebările primite;
nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
formuleaza 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, pentru a-i informa.


1. Cum consideraţi că ar fi această lume fără exprimarea prin scris?
Mută. Mult mai tăcută și falsă decât ne-am închipui, deoarece, în opinia mea, exprimarea prin scris cuprinde doza ei de sinceritate.


2. Cât de importantă este pentru voi, această mică cutiuţă electronică numită blog?
Destul de importantă cât să o iubesc.


3. Este iubirea esenţială unei persoane sau ar putea trăi fără ea?
Este esențială. De ce?
Pentru că deși uneori ne este greu să recunoaștem poate și față de noi, avem nevoie să iubim și să fim iubiți.


4. Ce pasiuni aveţi?
Pasiuni?
Hm, o să le numesc bomboanele fericirii.
Prima dintre ele este scrisul, care mă mulțumește pe deplin. De asemenea, îmi place să călătoresc, să vizitez cât mai multe și diferite locuri. Să fredonez. Să citesc. Și ultima, dar nu cea din urmă, să desenez. Chiar dacă nu sunt cine știe ce opere de artă, mă înveselește să văd că mai multe cuvinte se ascund în spatele unei imagini, fie și stângace desenată.


5. Cum definiţi imaginaţia?
Un proces infinit de abstractizări și complexități pricepute și născute de mintea noastră.
..sau, mai simplist, doar o cale de scăpare din realitate.


6. Ce sentiment vă caracterizează cel mai bine?
Melancolia.


7. Cum credeţi că ar trebui să arate frumuseţea interioară?
E puțin abstractă întrebarea, dar voi da un exemplu. Imaginează-ți un om făcând o faptă bună. De la hrănitul porumbeilor în parc cu firimituri de pâine la performanța de a fi eroul cuiva. Eu așa cred că se reflectă frumusețea interioară în viața cotidiană. Prin fapte.


8. Vă regăsiţi într-o altă epocă, decât cea trăită în prezent?
Uneori da. Mi-ar plăcea să cunosc mai amănunțit acea perioadă în care timiditatea și roșeața din obraji a fetelor era prezentă când mâinile le erau sărutate de un domn îndrăgit, când așteptau cu sufletul la gură scrisori de dragoste și când își înmuiau pene în cerneală la lumina unei lumânări trecut de miezul nopții pentru a-și impresiona dragii iubiți, când stilul vestimentar era așa diferit și parcă mult mai îngrijit.
Dar nu pot spune că regret nespus că m-am născut în epoca aceasta.


9. Credeţi că atunci când gândiţi pozitiv puteţi face orice?
În limitele realului, cu siguranță.


10. Ce perioadă a anului vă renaşte amintiri?
Orice perioadă, dar cred că cel mai mult predomină toamna.


11. Credeţi că visele pot deveni realitate?Cred că fiecare persoană trebuie să facă tot ce este omenește posibil în legătură cu visul său, decât să trăiască tot restul vieții întrebându-se: ce ar fi fost dacă..?

  • Nominalizez pe:


    Dana
    Rosaline
    Valeria Ciobanu
    Adina
    Lavinia
    Grigorean Erin
    Nicoleta
    Claudia
    Anemona
    Ștefania
    Daniela

    Întrebări:

    1. Vă simțiți influențați de vreme? În ce fel?
    2. Ce alegi? Exprimarea scrisă sau cea orală? De ce?
    3. În ce măsură ești de acord cu faptul că timpul vindecă răni atât fizice cât și sufletești?
    4. Ce importanță are scrisul pentru tine?
    5. Ce te-a determinat să îți faci un blog?
    6. Te simți important și fericit alături de prietenii tăi? Ții la ei?
    7. Când a fost ultima dată când ai plâns? Dar când ai râs?
    8. Când cineva te complimenteaza ce reacție ai de cele mai multe ori? De ce?
    9. Care e melodia ta de suflet?
    10. Ce/cine te înveselește când ești trist?
    11. Unde ți-ai dori să fii acum?

4 comentarii:

Unic vers

Mi-am culcat urechea pe șoapta ta.. Îmi răsună atât de gol și-atât de amplu.. Atât de vid și-atât de simplu; până ți-ai părăsit priv...