Stări

Stări de dor

Molipsitor,

Stări de somn

Și-ești visător.

Stări de teamă

Înfrigurată,

Stări de tremur

Și-ești tot dur.

Stări de speranță,

De ură și iubiri,

Oh, dulce aberanță!

Dă-mi dezamăgiri.

Și aripi 

Să m-avânt în nicăieri

Să zbor 

Să uit ce-a fost ieri.

Să plutesc prin nori

Să mor

Să devenim arbori.

Ruginesc frunzele

Ruginesc frunzele
Și sufletele,
Păsările,
Stelele,

Ochii,
Zorii,
Norii,
Molii.

Și eu tot m-agăț de tine,
Că n-am de cine.
Toamna vine,
Și-i pustie.
Mă dor ruine,
Amintiri și vise,
Emoții, suspine
Și nu mai știu de mine.

Mama

Când mă îmbrățișai și țineai într-o mână o corolă de spini

Mai tare mă strângeai, iar eu mă minunam de puterea ta.

Te durea, știu, aveai lacrimi în ochi, pe obraz, pe mâini,

Dar ți le ștergeam. Zâmbetul meu parcă te vindeca.

Mai ții minte toți eroii din desene animate, povești, cărți?

Îți povesteam cu entuziasm și ți-i înșiram într-o imensă frază

Și ce blând mă priveai! Mă miram că-i știi pe toți,

Dar cu timpul am înțeles că tu, eroino, ești deghizată în mamă.

Nu te mai privi în oglindă cu îndoieli, cu dor, cu năzuințe

Pentru mine ai să rămâi veșnic un copil cu mii de dorințe

Și când ai să plângi că umerii-s îngreunați de atâția ani

O să smulg o bucată din cer și o să-ți mângâi fața iar și iar..

Să nu-mi spui că nu-ți cunosc sufletul, că nu ți-am cotrobăit prin gânduri..

Mereu am încercat să ți le ascund pe cele triste, să le alung,

Să-ți arăt că lumea mea fără griji te cheamă să valsăm peste veacuri,

Peste mări.. ș-apoi  în brațe să-ți adorm adânc..

Îți văd cometele

Îți văd cometele împrăștiate în vene,
Stelele ascunse în priviri strălucesc, clipesc
Asemenea lunii care-și odihnește razele-n oceane
Asemeni mie, care, în brațele tale, iarăși amețesc.

Mă îmbăt dedesuptul bărbiei tale
Și-ți ating pieptul.
Îl sfâșii, îl deschid, îl descopăr, dar e tot mai moale
Și o puzderie de fluturi bastarzi îmi inundă cerul.

Și ce întunecat e!
Și înecat în mireasma ta
Și întrupat în.. trupul tău.

Îți privesc buzele și-ncerc să-ți smulg o șoaptă
Dar tremur, mi-e teamă să nu te doară,
Să nu te rănesc, să nu mă urăști, așteaptă..
Îți văd cometele.. Încă e vară.

Aerul tău

Singurul aer pe care-l respir mă anesteziază cu cloroform.

Îmi îngroapă cutia toracică în tremurul

Agățat și el de un ghimpe, dar mă conform.

Mă clatini, îmi trosnești rărunchii sufletului, dar aștept molcom.

Acele din irisuri mă împiedică să te văd clar; ai aură de zeu,

Iar lichidul incolor din ochi te transformă-n curcubeu.

Acum, orbește, învăț să-ți citesc întreg pieptul,

Știai? Îmi ramifici iubirea în tot corpul.

Printre fluctuațiile glasului meu, îți soptesc:

- Singurul meu aer e cel emanat de plămânii tăi,

Pompează-mi-l, îți jur că nu-l opresc.

E târziu

E târziu să cred că

Praful din suflet îl scuturai prin pleoape,

Așa că nu veni aproape.

Mi-ai dizolvat cerneala în sentimente

Și nu reușesc să scriu..

Îmi întinează la nesfârșit cuvinte

Șș.. se face prea târziu.

Trasez dungi albastre pe ambele brațe

Nu vezi că se-nroșesc?

Nu înțelegi că se rup ca niște ațe?

Degeaba îți vorbesc.

E târziu să fiu pierdută,

Surdă, oarbă, mută.

Tu să-mi aduci anii când

Rezolvam totul plecând.

Acum rămân,

Înfrunt.

Ceasul pieptului

Croșetez în minte momente, cuvinte..
-Speram să taci,
Nu-ți aud ceasul pieptului, spuse ea cuminte.
-Dar nu înțelegi, nu vei înțelege,
Că tu doar îți uzi obrajii, eu voi plânge.
Tu cânți în serenade morbide, eu te voi strânge
De mâini, de brațe, de șolduri și umeri
Și din bucăți te voi crea,
Îți voi găsi sufletul
Și-l voi mângâia,
Îți voi întâlni privirea
Și-o voi colora
Căci negrul tău mă sperie,
Mă alungă, mă-ngrozește.


Ore, luni, ani, ce-i timpul pentru noi?
Dar tu tot mă privești cu ochii goi
Și iar respiri adânc, mă-nmoi
-Speram să taci, zise copila băiatului,
Nu-ți aud ceasul pieptului.

N-am busolă și mă pierd
Nu te văd, mă învinețesc
Fața-mi putrezește, mă amăgesc
Când vii?
Obosesc..