Dacă nu acum, atunci când?

Suntem infiniți.
În noi sălășluiesc mii de galaxii, mii de scopuri pentru care am fost creați, mii de vise pe care vrem și trebuie să le atingem. Și dacă nu acum, atunci când?  

Copilă tristă

Nu aici, micuțo.
Nu, că ei sunt oameni răi, vor râde de tine. Nu plânge aici.
Așteaptă două ore.
Du-te acasă și îmbracă-te în ceva confortabil.
Ascultă muzică. Ba nu. Ascultă versurile care te deprimă cel mai tare și explodează într-o ropotă de lacrimi.
Acasă e bine. Acasă tot locul liniștit, pereții goi, jucăriile de pluș, toți te ascultă.
Știu că doare.
Știu că nu îți cunoști direcția în viață. Eu te încurc.
Știu că plângi, te aud.. Dar mâine fii la fel de puternică precum ai fost astăzi.
Ești minunată.
Ești frumoasă. Machiajul ăla nu face decât să-ți ascundă lacrimile din seara asta. Machiajul ăla e hidos.
Ești deșteaptă. Te-am văzut.
Ești timidă.
Ai atâta dorință de a ajuta oamenii, și nu merită, suflet trist.
Sunt murdari și răi.
Ești mică și naivă.
Ești visătoare. O constelație de vise te înconjoară.
Ești tăcută.
Ești sensibilă. Atât de sensibilă!
Ești aici.
Și îți mulțumesc.
Să nu mori niciodată.
Eu și firava ta lume te iubim.

Sentimente

..Sunt firave și au un ton grav când vorbesc.
 Şi sunt chinuite prin exagerări.
 Dar fără ele, ambalajul cu care ne sunt îmbrăcate stări și gânduri este complet inutil.
 Noi suntem inutili fără simțire.

 Am pluti prin vagul vieții și am da naștere non-sensului abuziv.
 Ne-am părăsi viața fără păsare.
 Am putrezi în necunoscut.

 E în regulă să fim triști. Să plângem, să ne pierdem de noi și să ne căutăm cu disperare. E ok.

Blocată

-De ce te închini cu atâta încredere? .. La cine te rogi și de ce privești cu atâta speranță cerul?
-Pentru că am credința că e cineva acolo sus care mă iubește.
-Vin de acolo și crede-mă, nu e nimeni.

..Și ce e iubirea până la urmă? Un amalgam de sentimente împleticite într-un suflet? Un motiv pe care viața ni-l oferă ca să o trăim?
Alunecă și cade. Se lovește și plânge.
Se îmbolnăvește.
Îți dă obișnuita senzație de maximă încredere ca mai apoi să-i fie ușor să te facă să-ți pierzi mințile. Toți eroii tăi mor. Percepția ta se schimbă.
Și cu timpul rămâne blocată. Rănită și blocată în mica ei lume.

Criminalul de fluturi

Ochii lui enervant de intimidanți, albaștrii, tăcuți și parcă dansând de fericire că mă văd au căzut pe aripile unui biet fluturaș care erau adiate de vânt.
Zâmbetul lui și pofta de râs au pierit o dată cu a mea.
..Și apoi trupul său plăpând, fără viața cu care se petrecea în diverse locuri, fără vlaga de a atinge înaltul cerului a fost pierdut în locul unde aripile sale nu se pot zbate, nu pot încânta priviri și nu pot transporta călătorul către visul său. Acum nici nu mai are unul.
 Dar poate că a rămas cu ceva. Cu o imagine a unui criminal de fluturi și a unor ochi strălucitori de care va rămâne veșnic îndrăgostit.

Furtună

„We can escape to a higher plane

In Nirvana stay

Where the dreamers lay”

   Tunete, fulgere, o zăpușeală de sentimente și frică; și dorința de a evada care înconjoară fiecare părticică a sufletului. 

    Să evadezi într-o lume plină de afecțiune, pace, liniște și nimic mai mult. Să asculți bătăile inimii și să privești cum creionul dă viață unei foi. Să-ți amintești că existența ta e temporară și totuși să transformi o clipă într-un infinit. Să pleci cu inima și sufletul acasă. Să simți iubirea incomensurabilă în care ai fost ținut în primele 9 luni de viață. Să ți se lumineze fața când ești fericit precum soarele ce răsare pustiu în fiecare dimineață. Și să fii fericit. Astfel vei putea fi soarele cuiva. 

    ..Și toate astea să dispară. Să se spulbere într-un sunet grav și pătrunzător al unui tunet. Să vezi cum conturul venelor tale apare pe cerul plumburiu și dispare. Și să dispari și tu..

Aragaz pentru suflete

Îmi plutesc în propriul trup căutându-mi neîncetat căldura în care doar un suflet rănit se poate odihni.
Și nu acum trebuie să-mi ascund "cavalerul nopții".
Teama vine. Și lovește orice urmă de încredere ce i se mai opunea ca obstacol.

.. Iar apoi cine îmi încălzește sufletul când este îndesat în întuneric și frig?
Nu ne putem lua fericirea, să o învelim în ceva moale ca să rămână încă puternică pentru zilele ce vor urma și să ne părăsim așa zisul acasă. Fără griji.

Mereu vor exista. Și tot mereu vor pieri când le speriem cu un zâmbet spontan.