renunțând

după ropote de sentimente, de emoții

mă las învinsă. 

după zbateri extenuante și dulci palpitații

răsuflu ușurată.

mă privesc în oglindă 

fără arme, fără zâmbete de data asta

fără speranțe mii și mii

doar piele nudă.

doar un alt chip cu ochii goi,

care și-a lăsat puterea 

în voi.

deșirându-mi vise.. deșirându-mă

Ne deșirăm în vise, suflete

Ne-agățăm de speranțe și de iubiri

Și-ntârziem sau amânăm fericiri.

Sfârșiri

Conturul ființei mele 

E desenat de privirile tale,

De mângâierile slabe.

Se ondulează în valuri,

Se tulbură-n atingeri,

Se strânge și se răsfiră,

Se sfiește și respiră.

Și se sfârși..

Ca o ramură reflectată-n ochi uman,

Ca un templu zidit acum un an,

Ca un suspin slab în noapte-adâncă

îmbibat în amintiri

Și-n neîmpliniri.

Și toate se vor sfârși

Atât de brusc!.. de impunător..

Și corpul meu va vorbi

Dedesubturilor.

When I’m with you

In this body full of shadows

I see stars shining

hitting

through organs.

And the heart

The beat, the noise

Are all hearing like a voice,

Like words you whispered to me

So delicately.

And I feel the rest of bones

sinking,

disappearing

..in yours.

Idealul eșec

Mi-am despicat versul, sufletule,

Și-am încercat să te îmbrac în culori,

dar ai fugit la stele..

M-ai înșelat cu ele..

Mi-am scrijelit pe piept vise

Grămadă,

dar tu mi-ai dat inimă să-mi ticăie

Ca un ceas, ca o grenadă..

Ai chip?

Ai povești, ani, zâmbete?

Ești măcar mărginit?

De ce-mi stai drept

și eu-ți-ngenunchez?

De ce mă privești sec

și eu te venerez?

Ești sfânt și înalt

Ești vis și ideal

Și-mi pleci în ceruri depărtate

N-ai limite, nu-mi ești aproape.

Lângă mine

Vocea ta-i cântec,

Mi-e drag.

Mi-ești pictat zâmbind pe-o retină

și pe-alta-mi e sufletu-ți imprimat..

Mi-ești și sete și căldură și m-alină

chipul tău. Ah, iarăși am aberat..

..venele-mi s-au ramificat în corpul tău

Continuându-mă. 

Spune-mi, cum îți tremur în piept?

Mă porți cu grijă,

mă iubești?

Te frămânți când mă opresc,

când nu-ți vorbesc?

Ah, iarăși mi-ești în gând,

te fredonez,

aberez.

Copilul cu ochi albaștri

Tăcând, mi-ai zgâlțâit sufletul,

L-ai inspirat adânc în plămâni

Și l-ai scos în aerul rece, în frig.

Ș-apoi, pentru că eram prea buimacă 

Zăpăcită,

Pierdută-n ochii tăi,

..l-am lăsat liber.

Mi-ai prins mâna, mi-ai șoptit la ureche:

„-Vrei să fii a mea?”

Iar sufletul meu tot mai mult tresărea,

Tot mai mult fugea

Și-mi tremura pe buze, când le-am dezlipit într-un:

„-Doar a ta.”

Îmi simțeam, 

Îți simțeam

Energiile care roiau deasupra capului nostru,

În horă,

În vals,

Ș-apoi în noi.

Dar sufletu-mi unde-i?

A zburdat,

A cântat,

A sărit și a căzut, lovindu-se,

A țipat și a tăcut, temându-se,

M-a îmbrățișat și a plecat, sfiindu-se..

Și s-a-ntrupat în mine..

Și-mi aparține 

Și-n versuri, și-n cuvinte.

Și-n anii ce vor veni

..tot al meu va fi.