Idealul eșec

Mi-am despicat versul, sufletule,

Și-am încercat să te îmbrac în culori,

dar ai fugit la stele..

M-ai înșelat cu ele..

Mi-am scrijelit pe piept vise

Grămadă,

dar tu mi-ai dat inimă să-mi ticăie

Ca un ceas, ca o grenadă..

Ai chip?

Ai povești, ani, zâmbete?

Ești măcar mărginit?

De ce-mi stai drept

și eu-ți-ngenunchez?

De ce mă privești sec

și eu te venerez?

Ești sfânt și înalt

Ești vis și ideal

Și-mi pleci în ceruri depărtate

N-ai limite, nu-mi ești aproape.

Lângă mine

Vocea ta-i cântec,

Mi-e drag.

Mi-ești pictat zâmbind pe-o retină

și pe-alta-mi e sufletu-ți imprimat..

Mi-ești și sete și căldură și m-alină

chipul tău. Ah, iarăși am aberat..

..venele-mi s-au ramificat în corpul tău

Continuându-mă. 

Spune-mi, cum îți tremur în piept?

Mă porți cu grijă,

mă iubești?

Te frămânți când mă opresc,

când nu-ți vorbesc?

Ah, iarăși mi-ești în gând,

te fredonez,

aberez.

Copilul cu ochi albaștri

Tăcând, mi-ai zgâlțâit sufletul,

L-ai inspirat adânc în plămâni

Și l-ai scos în aerul rece, în frig.

Ș-apoi, pentru că eram prea buimacă 

Zăpăcită,

Pierdută-n ochii tăi,

..l-am lăsat liber.

Mi-ai prins mâna, mi-ai șoptit la ureche:

„-Vrei să fii a mea?”

Iar sufletul meu tot mai mult tresărea,

Tot mai mult fugea

Și-mi tremura pe buze, când le-am dezlipit într-un:

„-Doar a ta.”

Îmi simțeam, 

Îți simțeam

Energiile care roiau deasupra capului nostru,

În horă,

În vals,

Ș-apoi în noi.

Dar sufletu-mi unde-i?

A zburdat,

A cântat,

A sărit și a căzut, lovindu-se,

A țipat și a tăcut, temându-se,

M-a îmbrățișat și a plecat, sfiindu-se..

Și s-a-ntrupat în mine..

Și-mi aparține 

Și-n versuri, și-n cuvinte.

Și-n anii ce vor veni

..tot al meu va fi.

Ard

Azi caut ochi 

îmbrăcați în amintiri

Cu gene lungi, căzute,

Cu irisul ca niște crini.

Desfac și împachetez la loc

cutii goale

Și golul mi-ajunge ființa,

Și mă doare.

Pagini, nume, voci, ani

Pe toate le-am cuprins

în mănuși..

Ard.

Iar m-am îmbătat în cenuși.

Când le-am inhalat cu sufletul,

.. parcă mă dureau ochii,

Nu știu de ce.

S-au umezit,

și încă sunt,

dar până când?

M-ascund

Ochi.

I-am cuprins în palme și nu te văd, dragule, e-ntuneric.

E noapte și-n lumea ta?

E frig și ură?

Și anii tăi trec ca ai mei?

Mâini.

Încleștate, prinse la spate!

Înfășurate în funii groase!

Nu te dor?

Nu mor?

Cu ce-mi mai acopăr ochii acum?

Îi lași descoperiți..

Au cuvinte, emoții..

Nu-i vezi cum ne privesc? 

Lasă-mă, te rog, să m-ascund după pleoape

Să mă mint că, nevăzându-i, nici nu sunt acolo.

Dragule, e iarăși întuneric..

E noapte.

E frig și ură.

Și anii tăi.. și anii mei..

Trec.

Stări

Stări de dor

Molipsitor,

Stări de somn

Și-ești visător.

Stări de teamă

Înfrigurată,

Stări de tremur

Și-ești tot dur.

Stări de speranță,

De ură și iubiri,

Oh, dulce aberanță!

Dă-mi dezamăgiri.

Și aripi 

Să m-avânt în nicăieri

Să zbor 

Să uit ce-a fost ieri.

Să plutesc prin nori

Să mor

Să devenim arbori.

Ruginesc frunzele

Ruginesc frunzele
Și sufletele,
Păsările,
Stelele,

Ochii,
Zorii,
Norii,
Molii.

Și eu tot m-agăț de tine,
Că n-am de cine.
Toamna vine,
Și-i pustie.
Mă dor ruine,
Amintiri și vise,
Emoții, suspine
Și nu mai știu de mine.