E târziu

E târziu să cred că

Praful din suflet îl scuturai prin pleoape,

Așa că nu veni aproape.

Mi-ai dizolvat cerneala în sentimente

Și nu reușesc să scriu..

Îmi întinează la nesfârșit cuvinte

Șș.. se face prea târziu.

Trasez dungi albastre pe ambele brațe

Nu vezi că se-nroșesc?

Nu înțelegi că se rup ca niște ațe?

Degeaba îți vorbesc.

E târziu să fiu pierdută,

Surdă, oarbă, mută.

Tu să-mi aduci anii când

Rezolvam totul plecând.

Acum rămân,

Înfrunt.

Ceasul pieptului

Croșetez în minte momente, cuvinte..
-Speram să taci,
Nu-ți aud ceasul pieptului, spuse ea cuminte.
-Dar nu înțelegi, nu vei înțelege,
Că tu doar îți uzi obrajii, eu voi plânge.
Tu cânți în serenade morbide, eu te voi strânge
De mâini, de brațe, de șolduri și umeri
Și din bucăți te voi crea,
Îți voi găsi sufletul
Și-l voi mângâia,
Îți voi întâlni privirea
Și-o voi colora
Căci negrul tău mă sperie,
Mă alungă, mă-ngrozește.


Ore, luni, ani, ce-i timpul pentru noi?
Dar tu tot mă privești cu ochii goi
Și iar respiri adânc, mă-nmoi
-Speram să taci, zise copila băiatului,
Nu-ți aud ceasul pieptului.

N-am busolă și mă pierd
Nu te văd, mă învinețesc
Fața-mi putrezește, mă amăgesc
Când vii?
Obosesc..

Zâne

S-au dezbrăcat de oase

Fobiile nopții,

Și au încleștat vise

În neputința minții.

Se ascund în doruri,

Poartă dureri,

Se nasc în gânduri,

Deși-au murit ieri.

Anii nu le-mbătrânesc,

Ci le șterg.

Se pierd în memorii,

Se metamorfozează,

Temeri îmbrățișează 

Și devin eterii.

Iarăși timpul, vechi și mut,

Le-ascultă cântul

În amurg.

Ritm

-Ei mă-nvață să comunic - eu le arăt cum să tacă.

Mă privesc și mă îngână, greșit și diferit - eu la fel le sunt.

Mă ascultă și nu-și spun nimic - eu le spun totul,

Căci nu m-ascund,

Ci mă cufund.

-Unde?

-În inimi.

Le fac să vibreze,

Să țipe, să pulseze,

Să tremure în glasul lor,

Să mă cheme

Când le e dor.

-Dar cine ești?

-Nu-nțelegi.

Eu nu trăiesc, eu nu respir ca voi.

Nu sunt un „cineva”, nu poți să mă înmoi

Nu am sentimente, nu mă poți răni,

Căci eu vă vindec;

Și absurd

Nici nu pot iubi.

-Atunci nu mă privi.

Dansează cu mine pentru ultima dată

Ș-apoi înc-o dată.

Condimentele sufletului

Delir.
Te privesc ca pe o madonă, iar tu-mi dai teamă, întuneric.
Fum.
Te inspir ca pe aer, iar tu-mi dai înec, blocaj respirator.
Căldură.
Mă înconjori, mă pătrunzi, dar am interiorul rece. Te fac să tremuri.
Speranță.
Te simt, dar nu te văd.
Te ascult, dar nu te văd.
Te am și, din nou, nu te văd.
Tu mă vezi?

Dezbracă-mă

Alungă-mi tremurul și ascultă-mi pieptul

Cum bătăile-mi cântă viață și iubire.

Fixează-ți privirea într-a mea și oprește-mi clipitul

Și îmbracă-mă cu vise.

Am fost un sunet, am devenit un cuvânt

Am crescut într-un univers mut,

Am îmbătrânit aici, acolo și niciunde

Și m-am îmbrăcat cu întrebări stupide.

Găsește-mă, ascunde-mă,

Explică-mă, încurcă-mă, 

Arată-mi Raiuri străine

Și dezbracă-mă de mine.

Căutându-mă afară

Pereți reci și absenți,

Liniștiți și înalți,

Îmi emană goliciune-ntr-un azi.

Ochi grei și adormiți,

Deschiși și visând,

Privesc confuzia dintr-un mâine.

Mâinile tremurânde,

Corpul bolnav de frici,

Îmi îmbrățișează pe-un vals „cine ești-ul”.

Și vreau să merg în ieri

Să mi-l iert.